Cum râul piatra a învins,
În necunoaștere sunt prins,
Dintr-o cunoaștere-am descins,
Spre un ocean făr’ de-orizont.
Într-un vârtej alunecând,
Spiralele accelerând,
Prinvind în jos și observând
Un calm sfârșit de paradox
Un peisaj ce m-a răpit,
Un răsărit nedumerit,
Cu tine e împărtășit
Într-un acum ce a tăcut.
Timpul nu va fi existat,
Nici suflul său, cel întristat.
Chinul lor a fost achitat
De Cea ce-mi este Univers.