Sufletul stă orb, stă nemișcat
Într-un întuneric delicat.
Lumina lui l-a înecat
Înlănțuindu-l în păcat.
Dorința stoarsă, lunecând,
Într-un abis recidivând,
Forma chipului și-a rătăcit
Și reflexia i s-a răcit.
Poezii
Grație dualității
Cum râul piatra a învins,
În necunoaștere sunt prins,
Dintr-o cunoaștere-am descins,
Spre un ocean făr’ de-orizont.
Într-un vârtej alunecând,
Spiralele accelerând,
Prinvind în jos și observând
Un calm sfârșit de paradox
Un peisaj ce m-a răpit,
Un răsărit nedumerit,
Cu tine e împărtășit
Într-un acum ce a tăcut.
Timpul nu va fi existat,
Nici suflul său, cel întristat.
Chinul lor a fost achitat
De Cea ce-mi este Univers.
Incendii
M-am îndrăgostit de vocea ta cea dulce
Ce-n tumultul citadin, liniște-mi aduce.
Regăsindu-mă-n pădurile alpine
Ascultând printre copaci, vântul cum vine.
Te-am iubit.
Și cum pe obraz curg lacrimi în frustrare,
Nu privind fulgerele din depărtare,
Sclipiri de lumină pierdute in ploaie,
Ci pierzându-mi corpul noaptea prin odaie.
Te-am iubit.
Mă uit la tine arzând într-un acasă
Al cărui schelet trosnește și se lasă,
Primind căldura îmbrățișării tale
Din singurătatea nopții glaciare.
Te-am iubit.
Poate doar crezând că nu voi arde singur,
Nici sinele nu mai pot să mi-l asigur,
Din ceea ce sufletul meu nu îndrăznește
Să ucidă corpul ce te mai privește.
Te-am iubit.
Arzând… Și-am ars, sub reci privirile tale
Scântei, ca fulgerele din depărtare.
Plângând, stingând jarul a ce a fost cândva
Ce puteam numi corpul meu… Inima mea.
“Săvârșitu-s-a”
Întins în brațele mele
Cadavrul unui eu apune.
Căutându-și liniștile
Încet, încet, se descompune.
S-a-ntors din război, din pustie,
Tremurând tot, dar împăcat,
Triumfător în pribegie,
Rănit și dezumanizat.
Doar zâmbetul îi va rămâne,
Dar și acela se va fi dus.
Se va fi stins privind cu mine
Când zâmbetul meu va fi apus.
Necuvintele
Privesc spre eterna risipire
Să-mi pecetluiesc recea zâmbire.
La muțenie este sentința
Contopind animalic ființa.
Respirația ceva grăiește
Prin statuia ce rigid zâmbește.
Curge greoaie și apăsată,
Fără vreun simbol, abandonată
Alt om furie va înțelege
Într-un suflu lăsat să relege
Însuși sufletul căzut nevrotic
Din Patos, Iubire și Erotic.
O repulsie este stârnită
De pustia vorbă amăgită.
Mai tare maxilarul lovește
De ce scrâșnetul de dinți rostește.
Sorb adânc din arzândă dorința
Să blestem actorilor credința
De pierdut timpul pentru cuvinte
Moarte pe manuscrisele sfinte.
Pășesc ușor pe șubreda ură,
Spre cerneala romanelor pură
Ca vitralii ce sclipesc angelic
Întunecând visul machiavelic
Această albastră arătare,
Ce trece spre eternă uitare
Întruchipând ghidul pe hârtie
Își spune dorul cu modestie.
Inocența prezentului
Amintirea e păstrată
Vie-n globul de zăpadă.
Zgâltâind zânele gheței
Peste oamenii străduței.
Este doar un oraș uitat
Un glob de sticlă inundat
Scos din momentele vieții
Să curme setea tristeții.
Rotație de bolovan,
Zorii primei zile din an
Mai țin haosul adormit
În anul ce s-a istovit.
Un zâmbet îmi mișcă fața
Lumina de dimineața,
Sisif e singur fericit
În liniștea la răsărit.
Nici păsările nu cântă
În secunda cea înfrântă,
Nici inima nu mai bate
Pentru visele pătate.
Stând la pervaz, iarna plânge,
Frigul se stinge, nu ninge.
Sfârșitul este iminent
E moartea oricărui moment.
În bibliotecă, printre cărți,
Mângâiat de praf și de morți
Este globul amintirii
Cu ninsoarea nemuririi.
București sub 0
Bulevardul este înconjurat
Stânga, dreapta, de zidul betonat,
Tăcerea se alătură plimbării
În concertul cu jazzul negării.
Frigul a păstrat intact orașul,
Ce credeam cândva ruină, lașul!
Același drumuri și aceași ceață
Dispar cu visul la dimineață.
Sper să găsesc un sfârșit departe,
La pas, pe străzile pustii în noapte,
Coloanei nesfârșite de lumini
Stele lucinde ochilor senini.
Am așteptat iarna să sting focul
Dragostei ce a pornit incendiul,
Munți de cenușă am de măturat
Cât toate clipele de neuitat.
Să-mi fie frig nu să-mi fiu pustiu
Prefer ca în durere să fiu viu
Pierdut în cimitirul de lacrimi,
Cavouri, cruci, regrete și patimi.
Plâng cu 8 înaripații fumul
Orbitor născut demult din viciul
Fumând dependența de durere
Din pasiunea de distrugere.
De obrajii roz atârnă țurțuri
Monumente dispărute-n simțuri
Cine să le-ofere alinare?
Glorie celor încă în picioare.
Cedare
Gândurile, ca grăunțe
Duse, scurse prin clepsidră,
Amăgite să renunțe
La rațiunea cea anhidră.
Vidul rămas în urma lor
Sunetul nu îl propagă.
Relevanța secundelor
Pentru cine se mai roagă?
Crăpătura nu are zgomot
Și tot crește, și tot crește.
Spărtura- colapsul a tot
Perfect mă înjumătățește.
În doi copii ce plângeau mut
Și lipsiți de inerție
Rotesc visul cuantic pierdut
Dup’ aceași jucărie.
Tensiunea exasperării
Din clepsidră se va scurge,
Ducând setea identității
Sufletelor ce vor plânge.
În abisul distrugerii
Ți-am oferit dovada milei
Stingând chinul amintirii
În spontaneitatea crimei.
Cea mai ușoară sentință
Să-mi las furia să țină
Arma pentru conștiință
Mi-a adus clipa senină.
Ai murit atât de dulce
De prin tot ce mă-nconjoară,
Uitării să îi pot duce
Liniștea ce o-nfioară.
Din nimic, subit, o șoaptă
Rupe ramele păstrate
În lumina ce așteaptă
Clipele desfășurate.
Sângele încă atârnă,
Arde lacrimile calme,
Pătând pedeapsa nocturnă
Pe pereți, pe chip, în palme.
Dovada urii e umbra,
Aducând o agnozie
Unde a crăpat clepsidra
În pustiu de poezie.
Schimbarea este doar praful,
Proaspăt pe urmele mele.
Este prea ușor sărmanul,
Își ia zborul către stele.
În orbirea-mi monotonă
Admirând pe Supernovă
Lumina-i a beznei clonă
Și a suferinței slovă.
Încă atârnă sângele
Peste poze, peste cioburi,
Cum rămân uitate ele
În crezul ochilor tulburi.
Finalul prelung al bolii
Este sentința la viață
Într-o poiană cu dolii
Ascunsă etern în ceață.
Jumătățile clepsidrei
Sunt goluri împrăștiate,
Sună ecoul simandrei
Inimilor vinovate.
Încotro privim?
Seară bună, regrete, bine-ați revenit!
Ca de fiecare dată, ce prezență!
Vinovăție, dubii, bine-ați revenit!
Azi chiar a fost o zi plină de speranță.
Știți bine, că nu mă bucur să vă revăd,
Totuși, nu este nicio noutate,
La ora asta, venind să faceți prăpăd,
Fie la rea, sau bună sănătate.
Rugămintea mea e să nu vă obosiți,
Voi îmi deveniți din ce în ce mai dragi,
Dar fără vreo poveste nouă vă găsiți
Lăsându-mă unor sentimente vagi.
Nesfârșitul lanț al timpului continuă,
Râzând, cântând, să curgă în cascade
Și când va fi sosit clipa obicuă
Ploapele se-nchid în beznele tăgade.
Stimabile regret, amândoi știm bine,
Deseori am vizitat acele bezne
Și orice fitil mereu la fum revine
Pierzându-se-n amintiri și în bodezne.
Recunosc! Și eu doresc să ard năvalnic
Ca explozii! Și sori! Și artificii!
O plăpândă scânteie în întuneric,
Lumânări și stele și scrumul țigării.
Pe unde mai bântuiți, voi, umbrelor?
Veți afla când ușa casei se închide,
Cel din urmă urlet al flăcărilor
Uitat în pustiul nopților perfide?
Probabil că veți fi prin apropiere,
Așteptând în tihnă mâna să îmi strângeți.
Dezamăgiți de-a noastră revedere
Să plecați, să povestiți și să râdeți.
Timpul e bătrân, iar muzica tace.
Abandonați gesturile afective,
Și mâine tot până târziu veți zace.
Rămas bun, iluzii reale relative!
Viitorul e mai departe de fitil.
Auzisem fumul să îmi povestească
Printre spectrul de culori eu să ard tiptil
Aromele dulci acasă să vestească…
Timpul curge
Ceasul este lângă mine când scriu,
Ca într-un film repetitiv să fiu,
Pare că stă, și mâine nu mai vine
Rana din stilou să o aline.
El e zeu, și eu sunt muritor,
Douăzeci de ani și plin de dor.
Trecutul, însă, nu există,
Deși nostalgia persistă
Cerneala strivind adânc, apăsând
O pată abisală, admirând
Cadavrele spiralelor rămân
Concentrice pe hârtie stăpân.
O fărâmă din abisul pierdut
Ancorată a rămas în deget,
Întunericul pătând vederea
Liniștile secerând gândirea.
Mintea, trupul, sunt un templu cu gărzi
Pe lungile copilăriei străzi,
Cândva o catedrală luminoasă,
Stinsă azi, pustie, neguroasă.
Nostalgia locului de joacă
Din amintiri nu mai vrea să treacă.
Sărind prin bălți, prin ploaie alergând,
Vesel fug după fluturii zburând.
Ploile regretelor acide,
Străpung a catedralei egide,
Au distrus tavanele înalte
Și vitraliile colorate.
Ca atunci, caut iar să sar prin bălți,
Încerc să găsesc prin vechile cărți,
Urmând fluviul frânt al literelor
Neuitatul zbor al fluturilor.