Poezii

Păun pe strada Molière, Poezii

Dum spiro, spero

Posted on

Respir, sunt viu, dar nu trăiesc, 
Acasă nu îl mai găsesc. 
Un mic prinț prin spațiul pierdut 
Al vidului celest stătut. 

Lumea, planeta mea căzând 
Trandafirul meu… Pierzând 
În găuri negre făr’ de abis 
Slujinde timpului dezis. 

Prin gratii suferințe curg, 
Încet sentințele decurg. 
Dintr-o mântuire murind 
Văd moștenirea însorind. 

Să rup al libertății lanț, 
Calc al universului bilanț, 
Din abis timpul să-l omor 
Poate de-ar fi cu el să mor 

                          Căutându-te… 
                          Așteptându-te… 

Păun pe strada Molière, Poezii

Tabloul epuizării

Posted on

Pentru că ai vrut, te-am lăsat. 
De bună voie ai plecat. 
Prezentul încă îl amân, 
Nu mai am unde să rămân. 

Fără văz ce cer să privesc? 
Deasupra-ți stele strălucesc. 
Furtuna nu a mai venit… 
Ce mai e de auzit? 

Chiar și de suflet m-ai răpit, 
Rămas în amintiri, cârpit… 
Nesilit, soarta îi urmez, 
Pământul gol să îl calmez. 

Surd, orb, mut, paralizat  
Moartea am tot așteptat  
Doar suflul uscățiv să mi-l ia 
Să se sperie până și ea. 

Din tot, doar eu sunt ruinat. 
Doar zâmbetul mi l-am păstrat, 
Credința într-un Dumnezeu   
Ce în mine nu mai crede. 

Păun pe strada Molière, Poezii

Tabloul exasperării

Posted on

Trosnesc lemnele, scânteile sar, 
În jurul nostru umbrele tresar, 
Dansează-n luminișu-ntunecat, 
Într-un codru tăcut și nemișcat. 

Acum pleci. Pleci? Și focul vrei să-l stingi? 
Când frigul nu mai poți să îl distingi 
De căldura noastră ce a fost? 
De arzândul nostru adăpost? 

Lasă-mă să-l apăr, să ard cu el, 
Lacrimile-mi să le șteargă fidel, 
Primind lumina ce vrei să strivești, 
Să nu văd cerul sub care tu ești. 

Fugi! Eu cu întunericul voi fi, 
Pentru dragostea mea mă voi jertfi, 
Codrul arzând, poiana strălucind, 
Ochii mei după tine năucind… 

Păun pe strada Molière, Poezii

In praeterito viventes, in amore viventes

Posted on

Rup filele din calendar 
Te găsesc rar, prea rar, lunar 
În același teatru nocturn 
Al Bucureștiului bătrân. 

Ești oracol sau vedenie 
În a ochilor muțenie? 
Amețesc ascultându-ți glasul 
Mă clatin urmărindu-ți pasul. 

Trezindu-mă dimineața 
Pun in dubii existența 
Plimbărilor lungi și mute, 
Ceața nopților pierdute. 

Nu există să te prindă 
Lumina zilei murindă. 
Sălășluiești numai in vise 
Alături muzelor dezise…

Păun pe strada Molière, Poezii

Vidul prin grai viu

Posted on

M-am găsit în fața lui Dumnezeu 
Unde e El? Când și cine sunt eu? 
Alergând pe un ocean efemer 
Găsesc pasul cert al unui scrimer. 

O rază caldă străpuns-a prin nori, 
Zâmbesc gâfâind și mă trec fiori, 
Găsit-am pașii ce îți voi urma, 
Incertitudinea îmi voi curma. 

De lacrimi ochii grei mi se inund 
De aer plini plămânii se scufund 
De atâta timp am fost rătăcind 
Te văd, te prind, în brațe te cuprind. 

Îți spun că din ars nu mă voi fi stins. 
De timp, de vreme nu voi fi întins. 
Pentru tine ard, iar timpul învins, 
El, din Dumnezeu, va fi fost desprins. 

Păun pe strada Molière, Poezii

Lumea nu ne așteaptă

Posted on

Universuri mor și universuri se vor naște, 
Momentele ce vin și trec nu se vor cunoaște. 
Mereu același șarpe, sinele și-l consumă 
Cu o foame rece și solemnă și postumă. 

Nici viața, nici moartea, nicicând nu au să învingă 
Și nu va mai rămâne cine să le distingă. 
În acest război, va zâmbi sclipirea din stele 
Răbdarea iubirii mele va respira cu ele. 

Același este timpul, același va fi filmul, 
Prinvindu-i stropii, furtuna-și aduce imnul, 
Același etern, aceeași efemeritate, 
Același plâns, râs și tu , aceeași libertate. 

Păun pe strada Molière, Poezii

Rațiune liminală

Posted on

Departe bat clopotele 

La orizont norii negri se adună, 
Gândul, din mine pierdut, să îl răpună, 
Furtuna să lupte cu a mea furtună. 

Îndelung bat clopotele 

Ce Vânt o fi adus acest întuneric 
Ca un psihastenic pe un câmp edenic, 
Să mă zvârle, să mă frângă pururelnic? 

Temător bat clopotele 

Lovindu-mă de arbori groaza trăirii, 
Incertitudinea supravietuirii, 
Îi ofer menirii sclipirea privirii. 

Prea târziu bat clopotele 

Plouând, flugerând, tunând primesc impactul 
Antractul e murind, rescriindu-mi tactul 
Inaintând prin aste înfrâng abstractul… 

Bat clopotele și eu râd 

Păun pe strada Molière, Poezii

Firav

Posted on

Sufletul stă orb, stă nemișcat
Într-un întuneric delicat.
Lumina lui l-a înecat
Înlănțuindu-l în păcat.

Dorința stoarsă, lunecând,
Într-un abis recidivând,
Forma chipului și-a rătăcit
Și reflexia i s-a răcit.

Păun pe strada Molière, Poezii

Grație dualității

Posted on

Cum râul piatra a învins, 
În necunoaștere sunt prins, 
Dintr-o cunoaștere-am descins, 
Spre un ocean făr’ de-orizont. 

Într-un vârtej alunecând, 
Spiralele accelerând, 
Prinvind în jos și observând 
Un calm sfârșit de paradox 

Un peisaj ce m-a răpit, 
Un răsărit nedumerit, 
Cu tine e împărtășit 
Într-un acum ce a tăcut. 

Timpul nu va fi existat, 
Nici suflul său, cel întristat. 
Chinul lor a fost achitat 
De Cea ce-mi este Univers. 

Păun pe strada Molière, Poezii

Incendii

Posted on


M-am îndrăgostit de vocea ta cea dulce 
Ce-n tumultul citadin, liniște-mi aduce. 
Regăsindu-mă-n pădurile alpine 
Ascultând printre copaci, vântul cum vine. 

Te-am iubit. 

Și cum pe obraz curg lacrimi în frustrare, 
Nu privind fulgerele din depărtare, 
Sclipiri de lumină pierdute in ploaie, 
Ci pierzându-mi corpul noaptea prin odaie. 

Te-am iubit. 

Mă uit la tine arzând într-un acasă 
Al cărui schelet trosnește și se lasă, 
Primind căldura îmbrățișării tale 
Din singurătatea nopții glaciare. 

Te-am iubit. 

Poate doar crezând că nu voi arde singur, 
Nici sinele nu mai pot să mi-l asigur, 
Din ceea ce sufletul meu nu îndrăznește 
Să ucidă corpul ce te mai privește. 

Te-am iubit. 

Arzând… Și-am ars, sub reci privirile tale 
Scântei, ca fulgerele din depărtare. 
Plângând, stingând jarul a ce a fost cândva 
Ce puteam numi corpul meu… Inima mea.