Păun pe strada Molière

Păun pe strada Molière, Poezii

Pururelnic

Posted on

Secundele prin mână mi se scurg 
Nisipuri printre degete se scurg 
În acest tăcut pustiu întins 
Umblam eu și infinitul stins. 

Poate hoitul a călătorit,
Poate gândul s-a mai liniștit,
Sufletul aici își duce veacul
Lipsit de griji, fără de calcul.

Numele-mi cine să-l mai știe
Pierdut prin antică stihie,
Recunosc doar eu această floare
A cactusului arzând în soare.

Nu există umbre pe acest meleag,
Eternă sufocare fără leac,
Nici scorpioni, nici oaze, nici iluzii,
Primind a pustiului perfuzii.

În deșert nu există zei sau regi.
Salvarea este-n nopțile mai reci,
Arareori mai plâng cu norii,
Cu ploile înstrăinării.

Alții prin deșert au tot pășit,
Unii au scăpat sau au murit,
Toți aceștia sunt într-un trecut
Dunele de praf ce au crescut.

Vei ține tu această mână,
Ce peste dune încă mai atârnă,
Să mergi alături unui călător
Prin universul înfricoșător?

Păun pe strada Molière, Poezii

Capul plecat, sabia nu-l taie

Posted on

Umblu, privind în sus, spre cer,
Într-un ritm lent al pașilor.
Precum valsul păsărilor,
Speranță nu merit să cer.

Nori pufoși, departe, norii,
Întinderea deșertică,
Din dragostea agonică
Alungat-au reci fiorii.

Acest poem e unul trist,
Așteptându-ți revenirea.
Acum scriu mărturisirea
Pentru care încă mai rezist:

Unduirile din valuri
De chipul tău îmi amintesc.
Nu! Nu e doar un gând prostesc
Adus de-a dorului jocuri.

Păun pe strada Molière, Poezii

Liniște și pace

Posted on

Nu-i târziu, nu-i nici devreme
Să petrec cu amintirea
Unei zile-așa boeme
Când îți regăsesc privirea.

În spate crește o perdea
Cu crengile mlădioase,
Ea, salcie, se tot codea
În vânturile reci, duioase.

Și noi pe pătură întinși
Ne cunoșteam de peste-un veac,
În umbrele uitării prinși
Cânta fântâna peste lac.

Stând sub umbra ce-atârna
Din clipele ce ne răpeam,
Și viitorul hiberna
În vorbele ce noi topeam.

În rochie albă cu flori,
Cu pletele în cascadă,
Stai drept și îmi oferi culori
Cu a glasului baladă.

În ochii tăi sclipinzi căprui
Regăsesc adesea chinul,
Să ascult, să tac, să stărui,
Până-mi înmânezi suspinul.

A sufletului cusături
Lin alături să te țină,
Cu ale mele bătături
Eu să-ți mângâi mâna fină.

Păun pe strada Molière, Poezii

Conștiința

Posted on

O oglindă bântuie în jurul meu,
Oriunde-aș privi, acolo e mereu.
Atârnă greu prezența-i nemiloasă
Așteptând liniștile să-mi descoasă.

Între Dumnezeu și mine, când privesc,
În continuare viața să-mi trăiesc
Cu reflexia rece ce apasă
Peste suferința păcătoasă.

Și i-am zâmbit de-atât de multe ori,
În urma tragicelor ei orori,
Ciobul ce durerea îmi surprinde
Îmi destinde clipele murinde.

Doar aceste clipe pentru el contează
Și în el, reflexia mea cedează,
Mai câte-un ochi, mai câte vreo arteră,
Restul realității nu mai speră.

Ale dubiilor dulci merinde
Pe toate oglinda le surprinde,
De la frunte până la picioare
Toat-oglinda e un fum și moare

Păun pe strada Molière, Poezii

Zori în pastel

Posted on

Un cer senin de nuanțe purpuriu albastre
Se furișa de dimineață la ferestre
Se albea de la secundă la secundă,
Ultima umbră a nopții se afundă.

Acolo jos pe stradă, copacii par sculptați
Nici nori, nici nimeni nu se mișcă, sunt toți uitați.
Cântul unei mierle e tot ce se aude
Și vine a înveli visele zălude.

În cameră, becul nu își mai are rostul,
Și-l sting, lăsând să pătrundă vântul și fastul
Ce mă îneacă-n nuanțe de albastru
Ale cerului senin, doar eu treaz … sihastru.

Păun pe strada Molière, Poezii

Nopțile paralele

Posted on

Azi-noapte tavanul părea la fel.
Totuși, azi-noapte ploua.

Briza ispititoare pătrundea,
Prin geamul întredeschis,
Și mă chema
Către ploaia ce mă aștepta,
Cu brațele larg deschise.

Noaptea aceasta,
Ploaia nu mă mai așteaptă.
Răbdarea ei se scurge,
De pe burlane și acoperișuri.

Nori sătui de-acest potop
Aruncă din lumina caldă a orașului
La mine în odaie.
Disting aceleași colțuri, aceleași umbre,
Pe același tavan.
Totuși, azi-noapte ploua…

Păun pe strada Molière, Poezii

Zăpușeală

Posted on

E o răcoare-n zumzetul de voci
Lângă Kretzulescu-n cărămidă.
Pe Calea Victoriei să nu te duci
În a morții căldură floridă.

Trotuarul continuă la infinit,
Iar ploaia nu pare să mai vină.
În secunda timpului nesfârșit
Am pierdut atingerea ei fină.

Un fum pătrunde prin tot orașul ,
Fumul duhurilor ce ard mocnit.
Tot umbla prin București făptașul
Cât negustorii mai dormeau tihnit.

Soarele e colo sus și-așteaptă
Să se scurgă ultimele veacuri.
De prin sfârșit a pătruns o șoaptă
Și vestește-a zăpușelii leacuri.

Păun pe strada Molière, Poezii

Et tú, Brutus ?

Posted on

I

Nu cred că astfel am fost secerat,
De tine și regretul adunat.
Au căzut marile coloane
Ce susțin vechile blazoane.

Trădarea asupra-mi s-a prăbușit.
Nu e posibil un așa sfârșit,
Contestarea dulcii existențe,
Pierderea întregii sapiențe.


II

Plouă pumnalele atât de des.
Îți prind mâna, cuțitul îndes,
Înconjurat de mulțimea slută
Și tu, tocmai tu, frate, tu, brută?

III

De ce-ai ales să scoți acel cuțit?
Gândurile privindu-mă muțit,
Ce mai vor și ele să ucidă?
Mai e ceva în a mea obidă?

IV

Cuțitul l-ai lăsat înfipt în piept
Să nu mai judec eu ce e nedrept,
Vântul bate, păsările cântă
Și sufletul lacrimile-și zvântă.

V

Întins pe marmura ce înroșesc
Și te-aș ierta știind că nu greșesc,
Prin mulțime te caut cu privirea
Până ce îmi pierd din ochi sclipirea.

Păun pe strada Molière, Poezii

Euridice

Posted on

Urc pe drumul irosit,
Iar tu cu umbra ta pieriți
Infernului voi să dvoriți
De-a pururi timpul hămesit.

Eu capul nu l-am mai întors.
Cu gândul ce se tot zdrobi
Dorind ce-nseamnă a iubi
M-am dus pe drumul neîntors.

Euridice din Tartar
Știam că nu vei fi venit,
Iubirile de la zenit
Să stea la Hades solitar.

Oare tu ai fost aproape
Sau fluviul Stix așa de mic?
Las amorului totemic
Lira mea să o îngroape.

Acoperă iadul tăcut
Tu, ce ai rămas în urmă
Și cu lacrimile scurmă
Al sentimentului trecut

Am urcat din infern cântând
Cu viitorul secerat,
Sub movul de la înserat
Te-am pierdut timpului iertând.

Prezentul urcă vehement
Efortul tot, un legământ
Călătorind pe-acest Pământ
În marș forțat de regiment.

Păun pe strada Molière, Poezii

Stare de sevraj

Posted on

Rețin în inimă căldura ta
Din seara ce memoria îmi păta.
Stiloul, mâna, ele tremură
În liniște și în pustiu de ură.

Scris, adevărul este deformat
De însuși sufletul deshidratat
Ce demult rațiunea-mi bombardează
Până râd și membrele-mi cedează.

Dulce chin și mare fericire
Să ucid a ta închipuire,
Ea mă mângâie și plânge mută
Alinând durerea descusută.

Lungă așteptare de a arde
Pe câmpul unde ploua cu darde
Și mă poartă vântul, mă sugușă
Praf la praf, cenușă la cenușă.