Zgomotul din jur să crape
Și cu el întreaga lume,
Dragostea să ne sugrume
Și trecutul să-l îngroape.
Sub valsul dulcilor șoapte
Liniștea din noi ne cere
O palpabilă plăcere,
Un sărut bolnav sub noapte.
Păun pe strada Molière
Miraj
lui Camille Saint-Saëns
Departe pe întinderea pufoasă,
Privind prin densa liniște duioasă,
Pe întinderea de nori deșertică
Dansa cu noi iluzia ludică.
Dans macabru peste dunele de nori,
Dormind fără îngeri de atâtea ori
Singur, singur peste-acest tărâm lipsit de umbre,
Păgân dans tribal, maiestuoase cambre.
Încastrat în acel voal de nepătruns,
Ferice miraj și sufletu-mi străpuns
Bătut de vântul stepei nesfârșite,
Abisul alb de inimi pustiite.
Omagiu dragostei
Privesc seninul cer de dedesupt
Oglinda gheții unde am ajuns,
Inchiziția gândului corupt
Palatul sufletului a pătruns.
Oglindă-ntinsă pân’ la orizont
Asurzitorul crivăț de safir,
Căutând prin vid chinul din amont’
Să stau în balta sângelui profir.
Îngenuncheat ascult stropii căzând,
Căzând peste albul arctic altar,
Sângele curgând și gheața arzând
Și crapă amintirea de cleștar.
Priviți! Acum oglinda se sfărâm’
Și cad ai orizontului pereți,
Pier clipele de pe acest tărâm,
Pier visele poeților asceți.
Gândul e mort, palatu-i la pământ
Chinul dragostei jertfele vuiesc
Am rupt al sufletului legământ,
Regele e mort, numai eu trăiesc.
Doar
O clipă, doar o clipă
O veninoasă gripă,
Inima să îmi respire
Doar o ultimă privire.
Doar un minut la urmă,
Fericirea se curmă,
Amarul ultim râset
Minutul doar de plânset.
Scufundat în fotoliu,
Exil către afeliu,
S-a dus fumul din pipă
Pentru ultima clipă.
Perdea de iederă
Cândva doar o cas’ abandonată
Să nu murim noi doi niciodată.
Umbra-i păstrat sub umedă perdea,
Iederă pe ruina ce ardea.
Tu, chip sculptat, marmură crăpată,
Fata ultimului vis vreodată,
Îți pierd privirea sufletului greu,
Trădat, nemângâiat, pătat mereu.
Calda iederii îmbrățișare,
Eterna mea rece ruinare,
Te-ai spart și ai căzut întotdeauna
Tu, eu, noi, cenușa, sunt tot una.