M-am îndrăgostit de vocea ta cea dulce
Ce-n tumultul citadin, liniște-mi aduce.
Regăsindu-mă-n pădurile alpine
Ascultând printre copaci, vântul cum vine.
Te-am iubit.
Și cum pe obraz curg lacrimi în frustrare,
Nu privind fulgerele din depărtare,
Sclipiri de lumină pierdute in ploaie,
Ci pierzându-mi corpul noaptea prin odaie.
Te-am iubit.
Mă uit la tine arzând într-un acasă
Al cărui schelet trosnește și se lasă,
Primind căldura îmbrățișării tale
Din singurătatea nopții glaciare.
Te-am iubit.
Poate doar crezând că nu voi arde singur,
Nici sinele nu mai pot să mi-l asigur,
Din ceea ce sufletul meu nu îndrăznește
Să ucidă corpul ce te mai privește.
Te-am iubit.
Arzând… Și-am ars, sub reci privirile tale
Scântei, ca fulgerele din depărtare.
Plângând, stingând jarul a ce a fost cândva
Ce puteam numi corpul meu… Inima mea.