Acum râd și-mi amintesc
Nu-i întâia oară astfel să sfârșesc
Alte muze, zâmbete și sărutări
Răcit în durere am rătăcit.
În cădere căutăm noi zborul
Orbi în emoții ‘ndepărtate
Tot lovind din parte-n parte
E-un înalt adânc iubirea.
Poezii
Boem
La noi soarele răsare…
Ignoranța somnului cel dulce,
Vesel ne e visul cel rece.
Rutină binefăcătoare
Lumina urcă într-una
Tu, răpusă de-a zorilor mreje.
Captivă între două peisaje,
Pentru tine apune luna…
Împlinire în admirație
Dintr-o liniște distantă,
Sfântă noapte te alintă,
Regină peste împărăție.
Și cu voalul tău de pace
Ne păzește începutul
Păsările încep concertul,
Calm vânt cu răbdare zace…
Suntem
Scufundat în întuneric,
Strâng împrăștierea lumii.
Solitudinea îmi spulberi
Suspinând la mine în brațe.
Safirică sclipirea ochilor
Sugrumând a ta îmbrățișare,
Stupide zâmbete exacerbate
Sufletelor am îngăduit.
Suspansul lumii noastre întregi,
Seceta pustiului din noapte,
Arzătoare sărutări mă înec,
O sinceră și grea descătușare.
Stăm singuri amândoi,
Solemni stării de sălbăticie
Suspin strigând spre stele
De spintecătoarea teamă să-ți grăiesc.
Surprind căderea astrelor,
Suspecte semnalizări de sus
S-ascult șoaptele de ape
Și șuierul din vânt să îl ascult.
Simpatică mi-e spaima
Sortirii la înstrăinare,
Spulberi orizontul de speranțe,
Sinceră realitate desenezi.
Simplă sfera de emoții,
Sadică făclie a închipuirii,
Stimabilă iubire, ajutor,
Sălășuiesc în fragedă beție.
Surprind rubin de asfințit
Savoarea căldurii tale,
Sirop al sfintei ascensiuni,
Sinceră și tristă îmbălsămare.
Declarație
Întâlnesc ființă dansând
Într-o ceață muzicală,
În viața-mi dă năvală
Strângându-mă de gând.
Prin ruinele caligrafiei
Crapă unduirea mâinilor
Plâng frânturile sculpturilor
Sub repulsia inerției.
În podul palmei e deșert.
Adiere printre degete,
Furnicăturile amorțite
Alungat-au chipul ce aștept.
În strânsoarea pumnului
Ies prin palmă degetele
Și se scurge sângele
Peste dealurile apusului.
Scot inima din coaste,
Sincer ți-o ofer în palme
De iubire și blesteme
Să spună și s-arate.
Lac
Oglinda apelor e tulburată
De vânt nebun, apăsător.
Mi-am pus inima pe ponton
Să se usuce ea la soare
Am spălat-o eu de zor
Că prea era pătată.
Întind corpul fărâmițe
Pentru rațe să mănânce.
Strâng de păsări colonie
Invit la atac nocturn
Rămân oase în picioare
La aerisit de viață.
Coroana verde ce-a căzut
Șezând pe-o buturugă
Falnic arbore tăiat, decapitat
Seva a secat din el
S-a dus… e mort și mort și eu
Cu genunchii-n gât
Și brațele ca scut
În jurul trupului încovoiat
De lume să mă apere.
Capul frânt pe spate,
Căutând priviri, sclipiri
Îmbăiat în frunze moarte
Galbene, ruginii, roșcate.
Rugăciune
Poate totul pare trecător,
Pare că prin noi timpul trece.
Aer cald, stagnant; sunt rece.
Spre tine mă poartă gând dăunător.
În liniștea scurtă și privată,
Nu sufăr chinul creației
Mereu spun nu imaginației
Când ochii tăi răbdător așteaptă.
Vreau să accept că ești departe
Iar de dor să nu mă îmbăt,
Să nu duc inima spre capăt
Și să o abandonez în noapte.
Stiloul încă mai curge
Veacul scrisul să păstreze…
Să prindă să te avertizeze
Nu vreau visul să te alunge.
Joc de lumini
Merg și-n fața mea,
Un alt eu pal merge
Și se stinge și se-aprinde ,
Doar e legat de mine.
Și la ora doua și la ora trei
Alți eu, tot eu, alți eu
Și în spate, pe trotuar
Tot eu întins rămâne…
Verdict
Ușa se deschide din afară.
Apăs tare clanța ruginită,
Zgârieturi adânci și fine
Scârțâie asurzitor și doare.
Printre cioturi de copaci,
Prin mrejele de frunze,
Fantasmă privesc de sus
Plângând peste cadavru.
Vântul vâjâie vârtos
Mă împinge înspre vale.
A nins, e gol și frig în mine
Sub visul vijeliilor de vară.
Trandafirul negru
Regăsindu-mă în noapte
Pe pervaz, stând în picioare
Cum atârnă-n vază-o floare
Sperând să nu te mai aștepte.
Deschis a rămas stiloul,
Căzut-au lacrimi pe scrisoare
S-au dus zilele cu soare
S-a răcit demult sigiliul.
Totul este doar un vis
În care dorm de astă vară
Să te văd ultima oară,
Dar de lacrimi ochii s-au deschis
Nu te va ajunge acest delir
Nici scrisoarea nu mai vine,
În scrumieră arde bine…
Am rămas un negru trandafir.