Oglinda apelor e tulburată
De vânt nebun, apăsător.
Mi-am pus inima pe ponton
Să se usuce ea la soare
Am spălat-o eu de zor
Că prea era pătată.
Întind corpul fărâmițe
Pentru rațe să mănânce.
Strâng de păsări colonie
Invit la atac nocturn
Rămân oase în picioare
La aerisit de viață.
Poezii
Coroana verde ce-a căzut
Șezând pe-o buturugă
Falnic arbore tăiat, decapitat
Seva a secat din el
S-a dus… e mort și mort și eu
Cu genunchii-n gât
Și brațele ca scut
În jurul trupului încovoiat
De lume să mă apere.
Capul frânt pe spate,
Căutând priviri, sclipiri
Îmbăiat în frunze moarte
Galbene, ruginii, roșcate.
Rugăciune
Poate totul pare trecător,
Pare că prin noi timpul trece.
Aer cald, stagnant; sunt rece.
Spre tine mă poartă gând dăunător.
În liniștea scurtă și privată,
Nu sufăr chinul creației
Mereu spun nu imaginației
Când ochii tăi răbdător așteaptă.
Vreau să accept că ești departe
Iar de dor să nu mă îmbăt,
Să nu duc inima spre capăt
Și să o abandonez în noapte.
Stiloul încă mai curge
Veacul scrisul să păstreze…
Să prindă să te avertizeze
Nu vreau visul să te alunge.
Joc de lumini
Merg și-n fața mea,
Un alt eu pal merge
Și se stinge și se-aprinde ,
Doar e legat de mine.
Și la ora doua și la ora trei
Alți eu, tot eu, alți eu
Și în spate, pe trotuar
Tot eu întins rămâne…
Verdict
Ușa se deschide din afară.
Apăs tare clanța ruginită,
Zgârieturi adânci și fine
Scârțâie asurzitor și doare.
Printre cioturi de copaci,
Prin mrejele de frunze,
Fantasmă privesc de sus
Plângând peste cadavru.
Vântul vâjâie vârtos
Mă împinge înspre vale.
A nins, e gol și frig în mine
Sub visul vijeliilor de vară.
Trandafirul negru
Regăsindu-mă în noapte
Pe pervaz, stând în picioare
Cum atârnă-n vază-o floare
Sperând să nu te mai aștepte.
Deschis a rămas stiloul,
Căzut-au lacrimi pe scrisoare
S-au dus zilele cu soare
S-a răcit demult sigiliul.
Totul este doar un vis
În care dorm de astă vară
Să te văd ultima oară,
Dar de lacrimi ochii s-au deschis
Nu te va ajunge acest delir
Nici scrisoarea nu mai vine,
În scrumieră arde bine…
Am rămas un negru trandafir.
Lacrimi
Plânge soarele roșcat,
Plânge sânge și se stinge
Peste roz deșert uscat
Moare soarele și ninge.
Ninge cu petale albe,
Pânză peste lacul vieții
Marșul sufletelor spelbe
Spre adâncurile nopții…
Arde peisajul visului
Și iubirea mea cu el,
Arde-n vântul timpului,
Tot se stinge, totul e la fel…
Frescă
Liniștea cu mine-mparți
Când lumea-i prea gălăgioasă.
Regăsesc în filele de cărți
Strălucirea ta frumoasă.
Printre partituri și note
Ne pierdeam în valsuri,
Fulgere și tunete
M-aruncau în visuri.
Sub glasuri de orchestre,
Conectați artificial,
Petreceam sub astre
Un joc mafiot banal.
A creației minune,
Cânt și scriu și delirez,
Poezia îmi impune
Să te imortalizez.
Concert la pian
Clapele de pian frumos răsună
Aventura lor până la lună.
Clinchetele lor și vibrații
Adună împrejur admirații.
Și un curs de râu aventuros
Mă conduce călduros
Către lumi nedescifrate
Numai de suflet visate.
Mintea ușor îmi decolează
Căutând imagini, ea valsează.
Trupul continua tremurător
Fără vieți sau vis odihnitor.
Într-o aridă realitate
Ce îmi ține inima departe,
Departe de dans și de stilou
Un spânzurat și înrămat tablou.
Spălat și amestecat pictat,
Părăsesc versul decedat.
Întunecat prin respirație
Plâng culori fără inspirație.
Agățat cu perspicacitate
Resturi de mentală sănătate
Adorm mângâiat de clape
Pianul iubirea să-mi crape.
Octombrie
Pe scara ce tot urc
S-a scurs întreg trecutul,
Iar la adierile de vânt
Îți retrăiesc surâsul.
Plouă rece, plouă stins
E gri negura pe străzi,
Cascadele de frunze cad
Peste cascadele din mine
Caut să mă întâlnesc
Sub soarele ce moare,
Te-am pierdut și eu mă pierd,
Nici focul nu mai arde…