Și am sta sub un apus de soare,
Peste mal, în Herăstrău,
Să îți iau în a mea mână,
Mâna ta, stiloul să-ți ghidez.
Pentru-a pune în cuvinte
Ce aș vrea să îți explic acum
Bucuria mi s-ar stinge,
Stingherit să bântui înspre casă.
Cu noaptea calmă alături
Și gingășia sclipirilor din valuri
Mângâiat de a norilor bezea,
E frumoasă luna, nu-i așa?
Știu că-mi ești departe
Prin oricâte stele-aș căuta,
Către tine gândul se abate
Și nu știu a-ți arăta.
Teama-mi este pe alături tu să treci
Știu că te-aș recunoaște,însă,
Tu să-ți vezi de drum cu pași reci,
Oprindu-mă, salut speranța apusă.
Ochi cu chef de viață,
Suflete fără speranță,
Mâinile cad amorțite,
Pleoapele stau plictisite.
Aș vrea să simt ceva
Se va schimba cândva?
Când vântul nu mai bate
Zâmbetele-mi sunt uscate.
Totul este ca înainte,
Bine, rău, nedefinite
Simplu peisaj anost
Departe caut rost.
O vie întindere exacerbată
Împrăștie culori întortocheate
Mă uimește, sincer, mă orbește
Mă întoarce, amăgitor așteaptă
Sar și zbor din vârf de munte
Sub stele, galaxii și licurici
Curg lacrimi mov din ochii negri;
O rochie de bal mă tot învârte.
Întuneric și lumină mă amuză
La plimbări sub negura nocturnă
Clipe stranii se adună și atârnă
Viața-i tristă fără o muză.
Praf pe masă se depune,
Lumânarea tot mai arde
Orizont închis, birou obscur
Nu-ți doresc să te întorci…
Am puterea de-a privi
Către apusul dorințelor,
Dansând pe putredul parchet
Al acestei vieți în scenă.
Nu găsesc substanță,
Cuvinte umplute de vid,
Dar vorbesc, rostesc nisip.
Oricum tot se va uita…
Picurând de pe ferigi,
Peste mine, reci emoții,
Din pădure, după ploaie
Se ridică somn de neguri.
Mângâiat de umed mușchi,
Sărind peste pârâuri,
Grote, văgăuni și scorburi
Șuieră să mă întorc la ele.
Sorb cu sete nuanțele din flori,
Zbor sus cu vulturii alături,
Sub surâs de tunete departe
Veneam, merg și am plecat.
Urmăresc un gând nebun
Ce șerpuiește pe cărare.
Și mă reazem de un bolovan
În sclipirile dumbravei.
Perdea de nori străpunsă
De a dimineții raze aurii
Același drum repetitiv
Se desface dinainte-mi.
Astăzi caut fuga ceasului,
Nu-nțeleg de ce îl mai întorc
Bântuind pe holuri ruinate
Repetând secvențe calde.
Plouă, plouă liniștit,
Cad picăturile din nori
Călătoresc stoluri de ciori
Peste tărâmul putrezit.
Picături cutreieră
Peste-o casă adormită,
Pustie și rătăcită
În veștmânt de iederă.
Bate picătura-n geamuri,
Mă privește la birou,
Al tunetelor lung ecou
Duce picătura-n versuri.
Pe cărarea cea albastră
Prin pădurea poeziei
Spre ruina agoniei
Merge picătura noastră.
Se prelinge pe obraz
Din albastrul ochilor
A fugit de chin și dor,
La floarea de pe pervaz.
Curge printre petale
Le răpește de culoare,
Curge în pământ și moare
Se pierde-n noroiul moale.
Este o cușcă de țepușe
Orientate înspre centru
Aspre, lungi, reci, ascuțite
Îmi țin sufletul în timp.
Subiectivă nedreptate,
Fără pic de adevăr la orizont
Arid aer înecăcios,
Se pierde din tranchilitate.
Inspir … expir … gândesc,
Gândesc gânduri de departe
Din trecut și din viitor
Din ce ar fi și ce-ar fi fost.
Inspir… gândesc… grăiesc,
Grăiesc vorbe efemere
Vibrante unde ce dispar sub soare
Pline de mesaj, de stil… sau goale.
Inspir… gândesc și fac,
Înecandu-mă-n sudoarea caldă
De zor mânjesc razele zilelor
Zăpăcit lucrez spre evaporare.
Inspir… tușesc și stop.
Fără puncte de suspensie.
Căzu stilou pe masă și pe jos.
S-a dus totul de tot, mort.