Perdea de nori străpunsă
De a dimineții raze aurii
Același drum repetitiv
Se desface dinainte-mi.
Astăzi caut fuga ceasului,
Nu-nțeleg de ce îl mai întorc
Bântuind pe holuri ruinate
Repetând secvențe calde.
Poezii
Cursul unei picături prin versuri
Plouă, plouă liniștit,
Cad picăturile din nori
Călătoresc stoluri de ciori
Peste tărâmul putrezit.
Picături cutreieră
Peste-o casă adormită,
Pustie și rătăcită
În veștmânt de iederă.
Bate picătura-n geamuri,
Mă privește la birou,
Al tunetelor lung ecou
Duce picătura-n versuri.
Pe cărarea cea albastră
Prin pădurea poeziei
Spre ruina agoniei
Merge picătura noastră.
Se prelinge pe obraz
Din albastrul ochilor
A fugit de chin și dor,
La floarea de pe pervaz.
Curge printre petale
Le răpește de culoare,
Curge în pământ și moare
Se pierde-n noroiul moale.
Închipuire
Este o cușcă de țepușe
Orientate înspre centru
Aspre, lungi, reci, ascuțite
Îmi țin sufletul în timp.
Subiectivă nedreptate,
Fără pic de adevăr la orizont
Arid aer înecăcios,
Se pierde din tranchilitate.
Prin toate
Inspir … expir … gândesc,
Gândesc gânduri de departe
Din trecut și din viitor
Din ce ar fi și ce-ar fi fost.
Inspir… gândesc… grăiesc,
Grăiesc vorbe efemere
Vibrante unde ce dispar sub soare
Pline de mesaj, de stil… sau goale.
Inspir… gândesc și fac,
Înecandu-mă-n sudoarea caldă
De zor mânjesc razele zilelor
Zăpăcit lucrez spre evaporare.
Inspir… tușesc și stop.
Fără puncte de suspensie.
Căzu stilou pe masă și pe jos.
S-a dus totul de tot, mort.
Fără tine
Spre apus
Tu chipul ți l-ai îndreptat
Rămân sisific blestemat.
Fără tine alături
Nici amarnicul zâmbet
Nu se va opri din plânset.
Fără tine viața
Este vreme de furtună
Sau o noapte fără lună.
Îmi voi face foc,
Înghițit de întuneric
Rămân eu singuratic…
Romanța din vis
Căutăm un fals balans
Sub nebune acorduri de viori,
Privindu-ne … mă trec fiori
În spirale largi de vals.
Înconjurați de-un aer gri
Sclipiri vagi și argintii
Sună strigătele amintirii;
Romane lupte între egouri
Până la adâncul eros,
Între ploi și arșițe,
Ne alergăm prin vițe
Înspre liniștea din haos.
Nu se-acordă importanță
Din lipsă de comunicare
Dăm din mâini în disperare
Fără sa găsim portanță.
Ea și marea
Adormit pe nisip te întinde,
În fina îmbrățișare te cuprinde
Glas de valuri îți surâde
Adierea-i te surprinde.
Arde zâmbetul de soare
Din adâncurile albastre
Duiosă te privește, mare…
Iubire de păsări călătoare.
Pescăruși acum s-au dus
Din lacrimile de apus…
Sihastrul orizont mi-a spus
De griji să nu fiu supus.
Și mă iei cu tine-n zbor
Din hamacul din pridvor,
Fată blondă – al meu amor,
Fără tine aș muri de dor.
Mulțumiri
Tot ce simțeam
M-ardea, strivea,
M-arunca, distrugea,
Oricând și pretutindeni.
Nu mai simți durere,
Când larma ce îmi umple
Sângerândele urechi
Rămâne o iluzie stinsă.
Și ai vrut să mi te apropii
Emoțiile să-mi răcești,
În speranța că amintirile
Zâmbetu-mi vor dobândi.
Poate lacrimile au șters
Sclipirea ochilor de-azur
Când ai fugit cu sufletul,
Totuși, nu-i așa de rău…
Urlete
Hei! Hei! Cui îi pasă?
Nu-i așa că viața e frumoasă?
Vreau să urlu, dar ce contează?
Nu-s răzbunător, negrul mă așază.
Nu simt ură, nici măcar chemare
Când nici inima puls nu mai are…
Nu sunt mort! Nu sunt mort…
Vreau să plâng și am chef de tort.
Hazliu că încă mai țin la rimă,
Aș vrea să cad într-un duel de scrimă.
Ah! Frâu liber dau eu mâinii,
Spre dezamăgirea rațiunii.
Și nu mai tace totul, încontinuu
Cumva rămâne-n liniște, afurisitu’
Ce se întâmplă cu toată a mea iubire?
Nu vreau să o prefac în nesimțire…
Plecarea Adei
Pare-mi-se că sunt laș,
În această realitate
Pentru a te pierde așa,
Într-o gri eternitate.
De la străini, iar la străini
E o durere așa adâncă…
Ca rupt din rădăcini,
Sufletu-mi aruncă.