Insipide baliverne pretutindeni mă acopăr,
Neștiută limita răbdării la orizonturi o zăresc
Spontane combustii sinaptice mă asurzesc.
Tulpini de iederă mă-îmbrățișează în veacuri,
Acul secundar a dispărut de la viteză
Neîncetat un țiuit urechile îmi sfredelește
Timp făcut în Rai, sunt perceput stagnant.
Alergați în jurul meu fără să clipiți
Nu observ, ci simt bătăi haotice în juru-mi,
Etern regret regretul timpului trecut, pierdut
Etern zâmbesc pentru aici, acum și întotdeauna.
Poezii
Celor care încă așteaptă
Nu mai pot și totul doare,
Nu mă mai pot ține pe picioare.
De la ochi în jos, corpul dispare
De la degete în jos, sufletul moare.
Fruntea mă macină, mă strânge.
Rațiunea vrea inima să alunge.
Căscatul pare secular și monoton
Expir deșert la zid, în spate am pluton
Nici măcar explozie nu aud
Fără somn și fără vis cad crud,
Smuls de vânt nebun, necopt
Zâmbesc mort, chip beton adopt
Fruntea sus, privirile spre zare
Știm! Nimic nu vine, inocența moare.
Timp și timp din nou oricum,
Degete și pix se duc, dispar scrum.
Renunț la inspirație
Nu vreau cuvinte,
Nu vreau emoții
Fără versuri și impresii,
Fără rime și măsuri.
Nu vreau din nou
Perspective în diagonal
Din trecutul familiar
Nu-s ieșite din comun…
Totul să rămână în prezent,
Rugăminte către mine
Tot ce simt sa nu numesc
Fericirea să nu-mi pierd.
Operă
Uscăciunea crapă în pădurea prăfuită
Un fulger, o lumină, totul incendiază.
Sudoarea mă cuprinde, mă asfixiază.
Totul arde, flame albastre, purpurii
Totul…totul și nimic…nimic rămâne.
Cărbunele s-a stins, s-a sfărâmat, s-a-ntins
Și vântul încă bate, norii către mine.
Aici a picurat, și acolo și acolo și acuma plouă.
Și vor înverzi din nou câmpiile și pomii
Aștept floarea ce-mi va înflori
Din distrugerea de sine.
Invitație la bal
Și am sta sub un apus de soare,
Peste mal, în Herăstrău,
Să îți iau în a mea mână,
Mâna ta, stiloul să-ți ghidez.
Pentru-a pune în cuvinte
Ce aș vrea să îți explic acum
Bucuria mi s-ar stinge,
Stingherit să bântui înspre casă.
Cu noaptea calmă alături
Și gingășia sclipirilor din valuri
Mângâiat de a norilor bezea,
E frumoasă luna, nu-i așa?
Te duci
Știu că-mi ești departe
Prin oricâte stele-aș căuta,
Către tine gândul se abate
Și nu știu a-ți arăta.
Teama-mi este pe alături tu să treci
Știu că te-aș recunoaște,însă,
Tu să-ți vezi de drum cu pași reci,
Oprindu-mă, salut speranța apusă.
Hibernare
Ochi cu chef de viață,
Suflete fără speranță,
Mâinile cad amorțite,
Pleoapele stau plictisite.
Aș vrea să simt ceva
Se va schimba cândva?
Când vântul nu mai bate
Zâmbetele-mi sunt uscate.
Totul este ca înainte,
Bine, rău, nedefinite
Simplu peisaj anost
Departe caut rost.
Portret la optsprezece ani
O vie întindere exacerbată
Împrăștie culori întortocheate
Mă uimește, sincer, mă orbește
Mă întoarce, amăgitor așteaptă
Sar și zbor din vârf de munte
Sub stele, galaxii și licurici
Curg lacrimi mov din ochii negri;
O rochie de bal mă tot învârte.
Întuneric și lumină mă amuză
La plimbări sub negura nocturnă
Clipe stranii se adună și atârnă
Viața-i tristă fără o muză.
Nu mai cred nimic
Praf pe masă se depune,
Lumânarea tot mai arde
Orizont închis, birou obscur
Nu-ți doresc să te întorci…
Am puterea de-a privi
Către apusul dorințelor,
Dansând pe putredul parchet
Al acestei vieți în scenă.
Nu găsesc substanță,
Cuvinte umplute de vid,
Dar vorbesc, rostesc nisip.
Oricum tot se va uita…
Sanatoriu
Picurând de pe ferigi,
Peste mine, reci emoții,
Din pădure, după ploaie
Se ridică somn de neguri.
Mângâiat de umed mușchi,
Sărind peste pârâuri,
Grote, văgăuni și scorburi
Șuieră să mă întorc la ele.
Sorb cu sete nuanțele din flori,
Zbor sus cu vulturii alături,
Sub surâs de tunete departe
Veneam, merg și am plecat.
Urmăresc un gând nebun
Ce șerpuiește pe cărare.
Și mă reazem de un bolovan
În sclipirile dumbravei.