O clipă, doar o clipă
O veninoasă gripă,
Inima să îmi respire
Doar o ultimă privire.
Doar un minut la urmă,
Fericirea se curmă,
Amarul ultim râset
Minutul doar de plânset.
Scufundat în fotoliu,
Exil către afeliu,
S-a dus fumul din pipă
Pentru ultima clipă.
Cândva doar o cas’ abandonată
Să nu murim noi doi niciodată.
Umbra-i păstrat sub umedă perdea,
Iederă pe ruina ce ardea.
Tu, chip sculptat, marmură crăpată,
Fata ultimului vis vreodată,
Îți pierd privirea sufletului greu,
Trădat, nemângâiat, pătat mereu.
Calda iederii îmbrățișare,
Eterna mea rece ruinare,
Te-ai spart și ai căzut întotdeauna
Tu, eu, noi, cenușa, sunt tot una.
Adio calda mea iertătoare mângâiere,
Eu de multă vreme nu m-am mai putut ierta.
Odihnească-se sărmana inimă, moarta.
Când, unde și de ce-ai muri, cu a mea vedere?
Adio caldă lacrimă ce te-ai spart căzând,
De pe obraji tu te-ai grăbit să sari azi-noapte,
Noapte plină de strigăte, plină de șoapte.
Buzele-au tăcut spre dimineață sângerând.
Adio caldă vocea ta încântătoare
Cu ecoul ei profund și moale.
Râsul meu este acum numai note goale.
Poate lângă mine ești, dar nu știu… și doare.
Adio caldă fragranță de flori și soare,
Și pe vânt nebun, tot tu mai adus acasă,
Acum, pe pat întins, te rog, încet mă lasă.
Speram să plouă, dar acum speranța-mi moare.
Adio caldă apă ce-mi purifici trupul
Am fost cald și eu cândva, acum sunt însă rece.
Stăteam și admiram Mărețul Timp cum trece,
Ucis-ai gândul, mângâiat-ai putred corpul.
Tot norodul se scufundă
În astă sală pustie,
Sub lumina ce abundă
Peste trup, peste jitie.
În liniștea ce s-a lăsat
Voiam să-nceapă concertul.
Te-am așteptat și te-am visat
Ți-am și mângâiat portretul.
În scenă intră orchestra,
Sub cutremur de obuze
Inima mea se claustra
În a patimii meduze.
Răsunat-a prima clapă
Și a destrămat rațiunea,
Poate oasele îmi crapă
Din vitralii, pasiunea.
Motivul n-o fi existat vreodată
Și nu aveai ce să mai ucizi oricum.
Nici clipe, nici amprente, niciodată
Mâinile prin mâine ți se scurg acum
Cu viu ecou răsună-n tot orașul
Cea din urmă atingere de unghii.
E la pământ, e mort acum ostașul
Înălțând al tău mormânt pe pârghii.
Se-ntărește sângele pe corp prelins,
Trosnesc oasele și mușchii se întind
Sfâșiindu-se după amorul stins
Al umbrelor pierdute ce pretind.
Sclipirile de stropi pe geamuri
Orbesc sufletu-mpânzit de nori.
Uscate mângâieri de ramuri
Amintesc de noi, dar tu nu mori.
Cadranul ceasului nu mai e cerc,
Gongul bate doișpe doar o dată,
Și încerc, oricât eu tot încerc
Dar inima mi se dilată.
Pe muntele cel asuprit
Mângâiat de vânturi grele
Zgâriindu-mi liniștile
Unghiile-ți ardeau mocnit.
Buze mute, dulci amante
Se zbat flăcările tale
Ard armurile de zale,
Cușca inimii casante.
Nu reteza, te rog, izvorul!
Calde zâmbete sporim
De mână amândoi sărim
Să luăm acasă zborul.
Capul sus, umerii sunt drepți,
Mâna stângă e întinsă.
Cu a ta rochie aștepți
Sub stranie lumin’ aprinsă.
Scena-i întinsă și goală,
Parchetul, curat lucește.
Înainte-un pas spre boală,
Al doilea… nu se grăbește.
În al visului confort
Undeva orchestra cântă,
Iară eu încet mă tot învârt
Păstrându-ți icoana sfântă.
Printr’ a lacrimilor făclii,
Un ultim vals al astei lumi,
Deschid ochii, închid ochii
Este-o vagă beznă-n juru-mi.
Iată-ți visul cum se șterge,
Însă dorm, dormeam și voi dormi.
Printre degete se scurge,
Peste vals eu singur voi domni.
Pe câmpii pierdeam privirea,
Tu zburdai cu căprioare,
Geam aburit de durerea
Din a mea grea respirare.
Pe timpul călătoriei
Tu mereu ai fost cu mine,
Din opusul reflexiei
Priveam munții și pe tine.
Priveam cum mă priveai prin geam,
Priveam cum se preling norii,
Numai priveam, nu mai tăceam
Urlând la umbra depărtării.
Erai cu mult dup’ orizont
Nici gândurile n-ajungeau
De la mine, mort pe front,
Front al clipelor ce dispăreau.
Văd că drumul este ‘ntins
Vântul și motorul urlă,
În spate timpul s-a prelins,
Înainte-l dau pe gârlă.