Ceasul este lângă mine când scriu,
Ca într-un film repetitiv să fiu,
Pare că stă, și mâine nu mai vine
Rana din stilou să o aline.
El e zeu, și eu sunt muritor,
Douăzeci de ani și plin de dor.
Trecutul, însă, nu există,
Deși nostalgia persistă
Cerneala strivind adânc, apăsând
O pată abisală, admirând
Cadavrele spiralelor rămân
Concentrice pe hârtie stăpân.
O fărâmă din abisul pierdut
Ancorată a rămas în deget,
Întunericul pătând vederea
Liniștile secerând gândirea.
Mintea, trupul, sunt un templu cu gărzi
Pe lungile copilăriei străzi,
Cândva o catedrală luminoasă,
Stinsă azi, pustie, neguroasă.
Nostalgia locului de joacă
Din amintiri nu mai vrea să treacă.
Sărind prin bălți, prin ploaie alergând,
Vesel fug după fluturii zburând.
Ploile regretelor acide,
Străpung a catedralei egide,
Au distrus tavanele înalte
Și vitraliile colorate.
Ca atunci, caut iar să sar prin bălți,
Încerc să găsesc prin vechile cărți,
Urmând fluviul frânt al literelor
Neuitatul zbor al fluturilor.