Umblu, privind în sus, spre cer,
Într-un ritm lent al pașilor.
Precum valsul păsărilor,
Speranță nu merit să cer.
Nori pufoși, departe, norii,
Întinderea deșertică,
Din dragostea agonică
Alungat-au reci fiorii.
Acest poem e unul trist,
Așteptându-ți revenirea.
Acum scriu mărturisirea
Pentru care încă mai rezist:
Unduirile din valuri
De chipul tău îmi amintesc.
Nu! Nu e doar un gând prostesc
Adus de-a dorului jocuri.