Nu-i târziu, nu-i nici devreme
Să petrec cu amintirea
Unei zile-așa boeme
Când îți regăsesc privirea.
În spate crește o perdea
Cu crengile mlădioase,
Ea, salcie, se tot codea
În vânturile reci, duioase.
Și noi pe pătură întinși
Ne cunoșteam de peste-un veac,
În umbrele uitării prinși
Cânta fântâna peste lac.
Stând sub umbra ce-atârna
Din clipele ce ne răpeam,
Și viitorul hiberna
În vorbele ce noi topeam.
În rochie albă cu flori,
Cu pletele în cascadă,
Stai drept și îmi oferi culori
Cu a glasului baladă.
În ochii tăi sclipinzi căprui
Regăsesc adesea chinul,
Să ascult, să tac, să stărui,
Până-mi înmânezi suspinul.
A sufletului cusături
Lin alături să te țină,
Cu ale mele bătături
Eu să-ți mângâi mâna fină.