Rețin în inimă căldura ta
Din seara ce memoria îmi păta.
Stiloul, mâna, ele tremură
În liniște și în pustiu de ură.
Scris, adevărul este deformat
De însuși sufletul deshidratat
Ce demult rațiunea-mi bombardează
Până râd și membrele-mi cedează.
Dulce chin și mare fericire
Să ucid a ta închipuire,
Ea mă mângâie și plânge mută
Alinând durerea descusută.
Lungă așteptare de a arde
Pe câmpul unde ploua cu darde
Și mă poartă vântul, mă sugușă
Praf la praf, cenușă la cenușă.