Cândva doar o cas’ abandonată
Să nu murim noi doi niciodată.
Umbra-i păstrat sub umedă perdea,
Iederă pe ruina ce ardea.
Tu, chip sculptat, marmură crăpată,
Fata ultimului vis vreodată,
Îți pierd privirea sufletului greu,
Trădat, nemângâiat, pătat mereu.
Calda iederii îmbrățișare,
Eterna mea rece ruinare,
Te-ai spart și ai căzut întotdeauna
Tu, eu, noi, cenușa, sunt tot una.