Picurând de pe ferigi,
Peste mine, reci emoții,
Din pădure, după ploaie
Se ridică somn de neguri.
Mângâiat de umed mușchi,
Sărind peste pârâuri,
Grote, văgăuni și scorburi
Șuieră să mă întorc la ele.
Sorb cu sete nuanțele din flori,
Zbor sus cu vulturii alături,
Sub surâs de tunete departe
Veneam, merg și am plecat.
Urmăresc un gând nebun
Ce șerpuiește pe cărare.
Și mă reazem de un bolovan
În sclipirile dumbravei.
Perdea de nori străpunsă
De a dimineții raze aurii
Același drum repetitiv
Se desface dinainte-mi.
Astăzi caut fuga ceasului,
Nu-nțeleg de ce îl mai întorc
Bântuind pe holuri ruinate
Repetând secvențe calde.
Plouă, plouă liniștit,
Cad picăturile din nori
Călătoresc stoluri de ciori
Peste tărâmul putrezit.
Picături cutreieră
Peste-o casă adormită,
Pustie și rătăcită
În veștmânt de iederă.
Bate picătura-n geamuri,
Mă privește la birou,
Al tunetelor lung ecou
Duce picătura-n versuri.
Pe cărarea cea albastră
Prin pădurea poeziei
Spre ruina agoniei
Merge picătura noastră.
Se prelinge pe obraz
Din albastrul ochilor
A fugit de chin și dor,
La floarea de pe pervaz.
Curge printre petale
Le răpește de culoare,
Curge în pământ și moare
Se pierde-n noroiul moale.
Este o cușcă de țepușe
Orientate înspre centru
Aspre, lungi, reci, ascuțite
Îmi țin sufletul în timp.
Subiectivă nedreptate,
Fără pic de adevăr la orizont
Arid aer înecăcios,
Se pierde din tranchilitate.
Inspir … expir … gândesc,
Gândesc gânduri de departe
Din trecut și din viitor
Din ce ar fi și ce-ar fi fost.
Inspir… gândesc… grăiesc,
Grăiesc vorbe efemere
Vibrante unde ce dispar sub soare
Pline de mesaj, de stil… sau goale.
Inspir… gândesc și fac,
Înecandu-mă-n sudoarea caldă
De zor mânjesc razele zilelor
Zăpăcit lucrez spre evaporare.
Inspir… tușesc și stop.
Fără puncte de suspensie.
Căzu stilou pe masă și pe jos.
S-a dus totul de tot, mort.
Spre apus
Tu chipul ți l-ai îndreptat
Rămân sisific blestemat.
Fără tine alături
Nici amarnicul zâmbet
Nu se va opri din plânset.
Fără tine viața
Este vreme de furtună
Sau o noapte fără lună.
Îmi voi face foc,
Înghițit de întuneric
Rămân eu singuratic…
Căutăm un fals balans
Sub nebune acorduri de viori,
Privindu-ne … mă trec fiori
În spirale largi de vals.
Înconjurați de-un aer gri
Sclipiri vagi și argintii
Sună strigătele amintirii;
Romane lupte între egouri
Până la adâncul eros,
Între ploi și arșițe,
Ne alergăm prin vițe
Înspre liniștea din haos.
Nu se-acordă importanță
Din lipsă de comunicare
Dăm din mâini în disperare
Fără sa găsim portanță.
Adormit pe nisip te întinde,
În fina îmbrățișare te cuprinde
Glas de valuri îți surâde
Adierea-i te surprinde.
Arde zâmbetul de soare
Din adâncurile albastre
Duiosă te privește, mare…
Iubire de păsări călătoare.
Pescăruși acum s-au dus
Din lacrimile de apus…
Sihastrul orizont mi-a spus
De griji să nu fiu supus.
Și mă iei cu tine-n zbor
Din hamacul din pridvor,
Fată blondă – al meu amor,
Fără tine aș muri de dor.
Pare-mi-se că sunt laș,
În această realitate
Pentru a te pierde așa,
Într-o gri eternitate.
De la străini, iar la străini
E o durere așa adâncă…
Ca rupt din rădăcini,
Sufletu-mi aruncă.
Acum râd și-mi amintesc
Nu-i întâia oară astfel să sfârșesc
Alte muze, zâmbete și sărutări
Răcit în durere am rătăcit.
În cădere căutăm noi zborul
Orbi în emoții ‘ndepărtate
Tot lovind din parte-n parte
E-un înalt adânc iubirea.