Merg și-n fața mea,
Un alt eu pal merge
Și se stinge și se-aprinde ,
Doar e legat de mine.
Și la ora doua și la ora trei
Alți eu, tot eu, alți eu
Și în spate, pe trotuar
Tot eu întins rămâne…
Poezii
Verdict
Ușa se deschide din afară.
Apăs tare clanța ruginită,
Zgârieturi adânci și fine
Scârțâie asurzitor și doare.
Printre cioturi de copaci,
Prin mrejele de frunze,
Fantasmă privesc de sus
Plângând peste cadavru.
Vântul vâjâie vârtos
Mă împinge înspre vale.
A nins, e gol și frig în mine
Sub visul vijeliilor de vară.
Trandafirul negru
Regăsindu-mă în noapte
Pe pervaz, stând în picioare
Cum atârnă-n vază-o floare
Sperând să nu te mai aștepte.
Deschis a rămas stiloul,
Căzut-au lacrimi pe scrisoare
S-au dus zilele cu soare
S-a răcit demult sigiliul.
Totul este doar un vis
În care dorm de astă vară
Să te văd ultima oară,
Dar de lacrimi ochii s-au deschis
Nu te va ajunge acest delir
Nici scrisoarea nu mai vine,
În scrumieră arde bine…
Am rămas un negru trandafir.
Lacrimi
Plânge soarele roșcat,
Plânge sânge și se stinge
Peste roz deșert uscat
Moare soarele și ninge.
Ninge cu petale albe,
Pânză peste lacul vieții
Marșul sufletelor spelbe
Spre adâncurile nopții…
Arde peisajul visului
Și iubirea mea cu el,
Arde-n vântul timpului,
Tot se stinge, totul e la fel…
Frescă
Liniștea cu mine-mparți
Când lumea-i prea gălăgioasă.
Regăsesc în filele de cărți
Strălucirea ta frumoasă.
Printre partituri și note
Ne pierdeam în valsuri,
Fulgere și tunete
M-aruncau în visuri.
Sub glasuri de orchestre,
Conectați artificial,
Petreceam sub astre
Un joc mafiot banal.
A creației minune,
Cânt și scriu și delirez,
Poezia îmi impune
Să te imortalizez.
Concert la pian
Clapele de pian frumos răsună
Aventura lor până la lună.
Clinchetele lor și vibrații
Adună împrejur admirații.
Și un curs de râu aventuros
Mă conduce călduros
Către lumi nedescifrate
Numai de suflet visate.
Mintea ușor îmi decolează
Căutând imagini, ea valsează.
Trupul continua tremurător
Fără vieți sau vis odihnitor.
Într-o aridă realitate
Ce îmi ține inima departe,
Departe de dans și de stilou
Un spânzurat și înrămat tablou.
Spălat și amestecat pictat,
Părăsesc versul decedat.
Întunecat prin respirație
Plâng culori fără inspirație.
Agățat cu perspicacitate
Resturi de mentală sănătate
Adorm mângâiat de clape
Pianul iubirea să-mi crape.
Octombrie
Pe scara ce tot urc
S-a scurs întreg trecutul,
Iar la adierile de vânt
Îți retrăiesc surâsul.
Plouă rece, plouă stins
E gri negura pe străzi,
Cascadele de frunze cad
Peste cascadele din mine
Caut să mă întâlnesc
Sub soarele ce moare,
Te-am pierdut și eu mă pierd,
Nici focul nu mai arde…
Cioburi de oglinzi
Vezi nori arzând sub asfințit,
Peste râu răcoarea s-a lăsat
Cerul mov se pierde-n noapte
Și încă privești prin mine.
Te-ai speriat de ce-ai găsit
Privind adânc în ochii mei,
Pierdută printre aventuri
Printre bucățile din mine.
Iar la rândul meu privesc,
Admir sufletul privirii tale
Modesta mea oglinda regăsesc
Și cortina rece cade…
Uitare
Mort printre fantasme vii,
Prin lume lunec veselind
Sub grele reci razele lunii,
Peste acropole îmbătrânind.
Îmbrățișez un codru negru
Cu negura lui a zăpăcirii,
Deși stau cu ochii-n patru
După capcanele luminii.
Ard în focurile trecutului
Ruinele amintirii mele…
Pustia pădure a sufletului
Își întinde adâncimile.
Rămâne amintirea
Lung e șuierul din șine
Tren trecând prin noapte
Reflexia-n geam să mă aline,
Din neagra pustietate.
Dulcea ta visare
Nu trezește inspirație,
Chinuitoare așteptare
Nu ajută în creație.
Și ezit, ezit și iar ezit
Nebună cumpăna gândirii
Demult stiloul s-a oprit,
Așteptând bătaia inimii.
Nu mai am cum să-ți vorbesc
Tremur când bate ceasul
Și mi-e teamă că surzesc
Și nu îți mai percep glasul.