Privesc spre eterna risipire
Să-mi pecetluiesc recea zâmbire.
La muțenie este sentința
Contopind animalic ființa.
Respirația ceva grăiește
Prin statuia ce rigid zâmbește.
Curge greoaie și apăsată,
Fără vreun simbol, abandonată
Alt om furie va înțelege
Într-un suflu lăsat să relege
Însuși sufletul căzut nevrotic
Din Patos, Iubire și Erotic.
O repulsie este stârnită
De pustia vorbă amăgită.
Mai tare maxilarul lovește
De ce scrâșnetul de dinți rostește.
Sorb adânc din arzândă dorința
Să blestem actorilor credința
De pierdut timpul pentru cuvinte
Moarte pe manuscrisele sfinte.
Pășesc ușor pe șubreda ură,
Spre cerneala romanelor pură
Ca vitralii ce sclipesc angelic
Întunecând visul machiavelic
Această albastră arătare,
Ce trece spre eternă uitare
Întruchipând ghidul pe hârtie
Își spune dorul cu modestie.