Mărșăluiam la umbra pomilor
Priveam dantela gri a norilor,
Bulevardului să stea de strajă,
Trecutului tău o dulce mreajă.
Pe stradă nu mai umblă nimeni.
Eram oameni, dar nu-mi mai semeni.
E vremea calmă. Nu dorești să stai?
Ți-ai păstrat din forme? Figură ai?