Frunze cad pe strada pe care trec
De nepătruns perdele ruginii,
Cu ploile ce cad eu tot petrec,
Ploi de lung exil și agonii.
Așa aproape, totuși prea puțin
Pe lângă celălalt noi să trecem,
Din plânsul și durerea ce rețin
În tăcere amândoi ne ducem.