Strigă striga* după-o soartă justă
Către întunericul din crustă,
Din crusta stinsă a luminii
Ștearsă de pe masca fericirii.
Și din umbra de deasupra lămpii
Se prelinge cântecul răbdării,
Tăcerea speranței care moare,
Pentru-n chiţăit de rozătoare.
Strigă striga întunericului mort
Corăbiilor ce plutesc prin port,
lar cadavrele se duc pe valuri
Spre liniștea din zori și veacuri.
* În această poezie “striga” este o specie de bufniță, o pasăre răpitoare de noapte, de culoare galbenă-roșcată, cu pete brun-închis, care se hrănește mai ales cu șoareci (Tyto alba guttata).