Un cer senin de nuanțe purpuriu albastre
Se furișa de dimineață la ferestre
Se albea de la secundă la secundă,
Ultima umbră a nopții se afundă.
Acolo jos pe stradă, copacii par sculptați
Nici nori, nici nimeni nu se mișcă, sunt toți uitați.
Cântul unei mierle e tot ce se aude
Și vine a înveli visele zălude.
În cameră, becul nu își mai are rostul,
Și-l sting, lăsând să pătrundă vântul și fastul
Ce mă îneacă-n nuanțe de albastru
Ale cerului senin, doar eu treaz … sihastru.