Ei ar trebui să-i mulțumesc
Pentru compania ce îmi ține
Și cu toate astea nu-ndrăznesc
A-i spune că nu îmi este bine.
Eu sunt cel ce zace pe asfalt
În lumina cald’a lumii reci.
Cât o fi soarele de înalt,
Zac și eu întins aici pe veci.
Umbra ce îmi sfâșie coloana
Și se ia de mână cu trecutul
A stins timpul, a ucis icoana,
A spart masca, a tăcut tumultul.
Fără chip și fără de emoții
Să fiu trist când umbra mea dispare?
Umbra mea lipsită de proporții
Moare și se naște din negare.