Mângâi ce a mai rămas din inimă
După atâtea bandaje și proteze,
Din crăpături se tot prelinge
Sângele a tot ce simte ea…
Și din patul palmelor privește,
Precum din patul de spital,
Către apusul ce persistă
Fără să închidă acest timp.
Îmi aduce aminte de fântâni
Ce folosesc la nesfârșit
Aceeași apă, la fel de rece,
Și se scurge spre melancolie.
Parcă alte peisaje nu mai văd…
Ce e nou trece repede departe,
Solid și neschimbat rămâne
Locul gol, dinăuntrul meu…