Nu mai pot și totul doare,
Nu mă mai pot ține pe picioare.
De la ochi în jos, corpul dispare
De la degete în jos, sufletul moare.
Fruntea mă macină, mă strânge.
Rațiunea vrea inima să alunge.
Căscatul pare secular și monoton
Expir deșert la zid, în spate am pluton
Nici măcar explozie nu aud
Fără somn și fără vis cad crud,
Smuls de vânt nebun, necopt
Zâmbesc mort, chip beton adopt
Fruntea sus, privirile spre zare
Știm! Nimic nu vine, inocența moare.
Timp și timp din nou oricum,
Degete și pix se duc, dispar scrum.