Pierdut în marea sală de concert
Privind din lojele îndepărtate
Alergând prin primul rând incert
Sub zgomotoasa singurătate.
Haotic rupt-am hainele pompoase
Spart-am cufărul din piept plângând
Temător am luat inima din oase,
Pe scenă am aruncat-o suferind.
Se zbate aproape de orchestră
Se zbate sub văzul tuturor
Tot continuă melodia măiastră
Dar s-a înecat de prea mult dor
Am sperat la ultima mângâiere
De la plânsul dulce de viori
Din a pianului lungă durere
Îngrop cei din urmă reci fiori.
Din tunelul înnegrit
Ascuns la umbra munților
Sub privirea codrilor
Lângă șine-am poposit.
Mângâind trenul ruginit
Cu suflet de cărbune stins
De mușchi cald și verde prins
Trecut-a timpul osândit.
Clinchete de balamale
Trist suspin de clopoțel
Pierit-a sufletul din el
Sub nopțile abisale
Țăcăne ceasul tic-tac, tic-tac
Casc, dar gândurile nu-mi mai tac
Sună fluierul de atac
Dar vântul e uscat și cerul e opac.
Sfârșitul vine relaxat
Sictirit, se lasă așteptat
De emoție deshidratat,
Pe masă stau abandonat.
Cerneala pe foi cernea
Să spargă amintirea,
După haos zbiară mintea
Când mă-njunghie liniștea.