Departe pe întinderea pufoasă,
Privind prin densa liniște duioasă,
Pe întinderea de nori deșertică
Dansa cu noi iluzia ludică.
Dans macabru peste dunele de nori,
Dormind fără îngeri de atâtea ori
Singur, singur peste-acest tărâm lipsit de umbre,
Păgân dans tribal, maiestuoase cambre.
Încastrat în acel voal de nepătruns,
Ferice miraj și sufletu-mi străpuns
Bătut de vântul stepei nesfârșite,
Abisul alb de inimi pustiite.
Privesc seninul cer de dedesupt
Oglinda gheții unde am ajuns,
Inchiziția gândului corupt
Palatul sufletului a pătruns.
Oglindă-ntinsă pân’ la orizont
Asurzitorul crivăț de safir,
Căutând prin vid chinul din amont’
Să stau în balta sângelui profir.
Îngenuncheat ascult stropii căzând,
Căzând peste albul arctic altar,
Sângele curgând și gheața arzând
Și crapă amintirea de cleștar.
Priviți! Acum oglinda se sfărâm’
Și cad ai orizontului pereți,
Pier clipele de pe acest tărâm,
Pier visele poeților asceți.
Gândul e mort, palatu-i la pământ
Chinul dragostei jertfele vuiesc
Am rupt al sufletului legământ,
Regele e mort, numai eu trăiesc.
O clipă, doar o clipă
O veninoasă gripă,
Inima să îmi respire
Doar o ultimă privire.
Doar un minut la urmă,
Fericirea se curmă,
Amarul ultim râset
Minutul doar de plânset.
Scufundat în fotoliu,
Exil către afeliu,
S-a dus fumul din pipă
Pentru ultima clipă.
Cândva doar o cas’ abandonată
Să nu murim noi doi niciodată.
Umbra-i păstrat sub umedă perdea,
Iederă pe ruina ce ardea.
Tu, chip sculptat, marmură crăpată,
Fata ultimului vis vreodată,
Îți pierd privirea sufletului greu,
Trădat, nemângâiat, pătat mereu.
Calda iederii îmbrățișare,
Eterna mea rece ruinare,
Te-ai spart și ai căzut întotdeauna
Tu, eu, noi, cenușa, sunt tot una.
Adio calda mea iertătoare mângâiere,
Eu de multă vreme nu m-am mai putut ierta.
Odihnească-se sărmana inimă, moarta.
Când, unde și de ce-ai muri, cu a mea vedere?
Adio caldă lacrimă ce te-ai spart căzând,
De pe obraji tu te-ai grăbit să sari azi-noapte,
Noapte plină de strigăte, plină de șoapte.
Buzele-au tăcut spre dimineață sângerând.
Adio caldă vocea ta încântătoare
Cu ecoul ei profund și moale.
Râsul meu este acum numai note goale.
Poate lângă mine ești, dar nu știu… și doare.
Adio caldă fragranță de flori și soare,
Și pe vânt nebun, tot tu mai adus acasă,
Acum, pe pat întins, te rog, încet mă lasă.
Speram să plouă, dar acum speranța-mi moare.
Adio caldă apă ce-mi purifici trupul
Am fost cald și eu cândva, acum sunt însă rece.
Stăteam și admiram Mărețul Timp cum trece,
Ucis-ai gândul, mângâiat-ai putred corpul.
Tot norodul se scufundă
În astă sală pustie,
Sub lumina ce abundă
Peste trup, peste jitie.
În liniștea ce s-a lăsat
Voiam să-nceapă concertul.
Te-am așteptat și te-am visat
Ți-am și mângâiat portretul.
În scenă intră orchestra,
Sub cutremur de obuze
Inima mea se claustra
În a patimii meduze.
Răsunat-a prima clapă
Și a destrămat rațiunea,
Poate oasele îmi crapă
Din vitralii, pasiunea.
Motivul n-o fi existat vreodată
Și nu aveai ce să mai ucizi oricum.
Nici clipe, nici amprente, niciodată
Mâinile prin mâine ți se scurg acum
Cu viu ecou răsună-n tot orașul
Cea din urmă atingere de unghii.
E la pământ, e mort acum ostașul
Înălțând al tău mormânt pe pârghii.
Se-ntărește sângele pe corp prelins,
Trosnesc oasele și mușchii se întind
Sfâșiindu-se după amorul stins
Al umbrelor pierdute ce pretind.
Sclipirile de stropi pe geamuri
Orbesc sufletu-mpânzit de nori.
Uscate mângâieri de ramuri
Amintesc de noi, dar tu nu mori.
Cadranul ceasului nu mai e cerc,
Gongul bate doișpe doar o dată,
Și încerc, oricât eu tot încerc
Dar inima mi se dilată.
Pe muntele cel asuprit
Mângâiat de vânturi grele
Zgâriindu-mi liniștile
Unghiile-ți ardeau mocnit.
Buze mute, dulci amante
Se zbat flăcările tale
Ard armurile de zale,
Cușca inimii casante.
Nu reteza, te rog, izvorul!
Calde zâmbete sporim
De mână amândoi sărim
Să luăm acasă zborul.
Capul sus, umerii sunt drepți,
Mâna stângă e întinsă.
Cu a ta rochie aștepți
Sub stranie lumin’ aprinsă.
Scena-i întinsă și goală,
Parchetul, curat lucește.
Înainte-un pas spre boală,
Al doilea… nu se grăbește.
În al visului confort
Undeva orchestra cântă,
Iară eu încet mă tot învârt
Păstrându-ți icoana sfântă.
Printr’ a lacrimilor făclii,
Un ultim vals al astei lumi,
Deschid ochii, închid ochii
Este-o vagă beznă-n juru-mi.
Iată-ți visul cum se șterge,
Însă dorm, dormeam și voi dormi.
Printre degete se scurge,
Peste vals eu singur voi domni.