Păun pe strada Molière, Poezii

Euridice

Urc pe drumul irosit,
Iar tu cu umbra ta pieriți
Infernului voi să dvoriți
De-a pururi timpul hămesit.

Eu capul nu l-am mai întors.
Cu gândul ce se tot zdrobi
Dorind ce-nseamnă a iubi
M-am dus pe drumul neîntors.

Euridice din Tartar
Știam că nu vei fi venit,
Iubirile de la zenit
Să stea la Hades solitar.

Oare tu ai fost aproape
Sau fluviul Stix așa de mic?
Las amorului totemic
Lira mea să o îngroape.

Acoperă iadul tăcut
Tu, ce ai rămas în urmă
Și cu lacrimile scurmă
Al sentimentului trecut

Am urcat din infern cântând
Cu viitorul secerat,
Sub movul de la înserat
Te-am pierdut timpului iertând.

Prezentul urcă vehement
Efortul tot, un legământ
Călătorind pe-acest Pământ
În marș forțat de regiment.

Păun pe strada Molière, Poezii

Stare de sevraj

Rețin în inimă căldura ta
Din seara ce memoria îmi păta.
Stiloul, mâna, ele tremură
În liniște și în pustiu de ură.

Scris, adevărul este deformat
De însuși sufletul deshidratat
Ce demult rațiunea-mi bombardează
Până râd și membrele-mi cedează.

Dulce chin și mare fericire
Să ucid a ta închipuire,
Ea mă mângâie și plânge mută
Alinând durerea descusută.

Lungă așteptare de a arde
Pe câmpul unde ploua cu darde
Și mă poartă vântul, mă sugușă
Praf la praf, cenușă la cenușă.

Păun pe strada Molière, Poezii

Nopțile iubirii

Zgomotul din jur să crape
Și cu el întreaga lume,
Dragostea să ne sugrume
Și trecutul să-l îngroape.

Sub valsul dulcilor șoapte
Liniștea din noi ne cere
O palpabilă plăcere,
Un sărut bolnav sub noapte.

Păun pe strada Molière, Poezii

Miraj

lui Camille Saint-Saëns

Departe pe întinderea pufoasă,
Privind prin densa liniște duioasă,
Pe întinderea de nori deșertică
Dansa cu noi iluzia ludică.

Dans macabru peste dunele de nori,
Dormind fără îngeri de atâtea ori
Singur, singur peste-acest tărâm lipsit de umbre,
Păgân dans tribal, maiestuoase cambre.

Încastrat în acel voal de nepătruns,
Ferice miraj și sufletu-mi străpuns
Bătut de vântul stepei nesfârșite,
Abisul alb de inimi pustiite.

Păun pe strada Molière, Poezii

Omagiu dragostei

Privesc seninul cer de dedesupt
Oglinda gheții unde am ajuns,
Inchiziția gândului corupt
Palatul sufletului a pătruns.

Oglindă-ntinsă pân’ la orizont
Asurzitorul crivăț de safir,
Căutând prin vid chinul din amont’
Să stau în balta sângelui profir.

Îngenuncheat ascult stropii căzând,
Căzând peste albul arctic altar,
Sângele curgând și gheața arzând
Și crapă amintirea de cleștar.

Priviți! Acum oglinda se sfărâm’
Și cad ai orizontului pereți,
Pier clipele de pe acest tărâm,
Pier visele poeților asceți.

Gândul e mort, palatu-i la pământ
Chinul dragostei jertfele vuiesc
Am rupt al sufletului legământ,
Regele e mort, numai eu trăiesc.

Păun pe strada Molière, Poezii

Doar

O clipă, doar o clipă
O veninoasă gripă,
Inima să îmi respire
Doar o ultimă privire.

Doar un minut la urmă,
Fericirea se curmă,
Amarul ultim râset
Minutul doar de plânset.

Scufundat în fotoliu,
Exil către afeliu,
S-a dus fumul din pipă
Pentru ultima clipă.

Păun pe strada Molière, Poezii

Perdea de iederă

Cândva doar o cas’ abandonată
Să nu murim noi doi niciodată.
Umbra-i păstrat sub umedă perdea,
Iederă pe ruina ce ardea.

Tu, chip sculptat, marmură crăpată,
Fata ultimului vis vreodată,
Îți pierd privirea sufletului greu,
Trădat, nemângâiat, pătat mereu.

Calda iederii îmbrățișare,
Eterna mea rece ruinare,
Te-ai spart și ai căzut întotdeauna
Tu, eu, noi, cenușa, sunt tot una.